Polițiștii acționează constant pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, în ultimele 24 de ore, pentru a preveni faptele antisociale, s-a acționat la nivelul întregului județ, fiind organizate 17 acțiuni și 63 de interventii la evenimente, dintre care 55 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 123 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 79.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, șapte șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, un certificat de înmatriculare a fost retras până la remedierea problemelor constatate.
În data de 29 iunie a.c., în contextul manifestărilor de Zilele Comunei Gropeni, polițiștii au asigurat o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor, pentru prevenirea oricăror incidente antisociale, dar și pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției, nefiind înregistrate probleme.
Astfel, polițiștii au legitimat 52 de persoane și au controlat autovehiculele. Șoferii fiind testați cu aparatele din dotare.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au acționat și într-o manieră preventivă, aproape de cetățeni, fiind pregătiți cu mesaje preventive și discuții proactive pentru toate categoriile de participanți la manifestări.
*
Ieri, în intervalul orar 09:00-12:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila sprijiniți de jandarmi și poliție locală au acționat în sistem integrat în zona piețelor din municipiul Brăila și a centrelor comerciale, în scopul prevenirii faptelor antisociale, prevenirea infracțiunilor stradale, depistarea infracțiunilor privind pescuitul și acvacultura precum și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor în contextul liberei circulații în spațiul Schengen.
În acest context, au fost legitimate 23 de persoane, au fost controlate 7vehicule și verificate unități de alimentație publică de tip cafe-bar și testați șoferii cu aparatele din dotare.