Având în vedere că perioada sărbătorilor aduce un flux crescut de participanți la trafic, iar valorile de circulație pot crește considerabil, atât în municipiu, cât și pe drumurile județene și naționale, pentru a preveni evenimentele rutiere și pentru a vă bucura în siguranță de această perioadă, recomandăm:
– șoferilor 🚘🚘🚘
✅️Respectați regulile de circulație și semnalele polițiștilor rutieri aflați în teren.
✅️Adoptați o conduită preventivă în trafic, anticipând posibilele pericole.
✅️Circulați cu atenție sporită, în special în condiții de vizibilitate redusă sau pe drumuri aglomerate.
✅️Păstrați distanța de siguranță față de vehiculul din față, pentru a evita coliziunile.
✅️Adaptați permanent viteza la condițiile meteo-rutiere (ceață, carosabil umed sau alunecos, trafic îngreunat).
✅️Înainte de plecare, verificați starea tehnică a vehiculului și asigurați-vă că aveți anvelope de iarnă conforme.
❄️🌨Reamintim faptul că, atunci drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, autovehiculul trebuie să fie dotat cu anvelope de iarnă.
✅️Organizați-vă din timp deplasările, astfel încât să ajungeți în siguranță la destinație, fără grabă.
– pietonilor: 🧍🧍♂️
✅️Traversarea străzii se face doar pe trecerile special amenajate și numai după ce v-ați asigurat temeinic.
✅️Evitați să vă angajați în traversare prin locuri nepermise sau printre autovehicule oprite.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila rămâne alături de comunitate și, împreună cu dumneavoastră, ne dorim să petrecem sărbătorile în siguranță, cu responsabilitate și respect față de ceilalți participanți la trafic.




















































