Zilele trecute s-a votat, după spusele domnului deputat P.N.L. Alexandru Popa , legea care modifică regimul pajiștilor permanente din România, pentru că fermierii necesită să le si ofere reguli clare, nu sancțiuni impuse pe hârtie.
Prin această lege se amână până la 1 ianuarie 2028 obligativitatea amenajamentelor pastorale, pentru a evita blocarea fermierilor și a primăriilor ce nu dețin încă aceste documente și se introduce un registru electronic al pajiștilor, gestionat de APIA, care va demonstra cine utilizează terenurile, în ce condiții și cu ce consistență de animale.
Conform modificărilor aduse la Legea nr. 32/2025 pentru modificarea art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Unitățile Administrativ-Teritoriale au obligația implementării Registrului electronic pentru monitorizarea regimului de organizare, administrare și exploatare a pajiștilor la nivel local, respectiv completarea, actualizarea și verificarea datelor cuprinse în acesta.
AtâT persoanele fizice cât și cele juridice ce dețin/utilizează suprafețe de pajiști au obligația să declare, in fiecare an, la unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia își au domiciliul/sediul social, între data de 5 ianuarie și ultima zi lucrătoare a lunii februarie, datele necesare completării Registrului electronic pentru monitorizarea regimului de organizare, administrare și exploatare a pajiștilor.
”Este o lege care pune ordine în sistemul agricol și care îi protejează pe cei care muncesc pământul de sancțiuni nedrepte”, a precizat deputatul Alexandru Popa.














































