În data de 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului, respectiv Biroul Rutier, Biroul Ordine Publică, Secția 1 de Poliție Rurală Brăila, Secția 2 de Poliție Rurală Brăila au desfășurat o serie de activități specifice, în vederea reducerii riscului rutier și creșterii gradului de disciplină rutieră în rândul tuturor participanților la trafic.
Activitățile au vizat, în principal, monitorizarea respectării regimului legal de viteză, depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, siguranța pietonilor și bicicliștilor, precum și sancționarea abaterilor de la normele rutiere, fiind reținute permise de conducere și certificate de înmatriculare, unde s-a impus.
Astfel:
👦🏻au fost legitimate 125 de persoane;
🚗au fost controlate 107 autovehicule;
➡️au fost efectuate 63 de testări cu aparatele din dotare;
🧾au fost reținute 4 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare;
📋au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 24.000 de lei, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, depășiri neregulamentare, neportul centurii de siguranță.
De asemenea, au fost aplicate sancțiuni pietonilor și bicicliștilor care nu au respectat normele legale în vigoare.
De aceea, reiterăm următoarele:
– pietonii: să utilizeze exclusiv trecerile marcate, să respecte semnalele semaforului și să evite utilizarea dispozitivelor mobile în timpul traversării.
– bicicliștii: să utilizeze pistele dedicate acolo unde acestea există și să își echipeze corespunzător bicicletele cu sisteme de iluminare și semnalizare. În plus, aducem în atenție necesitatea vizibilității sporite, mai ales pe timp de noapte, prin purtarea de elemente reflectorizante, fapt ce contribuie semnificativ la reducerea riscurilor rutiere.
🚩Infracțiuni constatate la regimul rutier:
La data de 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier, în jurul orei 19:50, au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza municipiului.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 37 de ani din Brăila, despre care polițiștii au constatat ca a condus pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
La data de 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Brăila, în jurul orei 15:30, au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza localității de domiciliu.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 37 de ani din localitatea Romanu, despre care polițiștii au constatat că remorca tractată de autoturismul pe care acesta îl conducea, nu este înmatriculată.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
*
👮🏻Poliția recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adopte un comportament preventiv și responsabil și să contribuie, prin conduita proprie, la menținerea unui climat de siguranță rutieră.













































