În perioada 18–20 septembrie 2026, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice, în contextul evenimentelor organizate în municipiul Brăila.
Pe parcursul celor trei zile, jandarmii brăileni au fost prezenți la Festivalul Peștelui – ediția a VIII-a, desfășurat în zona Esplanadei și a Falezei Dunării, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru participanți.
Totodată, efectivele inspectoratului au asigurat măsurile de ordine publică în contextul desfășurării competiției sportive Brăila BRIDGE Half Marathon 2026, contribuind la desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță pentru participanți și spectatori.
În cadrul misiunilor desfășurate în teren, jandarmii brăileni au derulat și activități de informare și prevenire, fiind distribuite pliante cu recomandări privind comportamentul cetățenilor în cadrul manifestărilor publice la care participă un număr mare de persoane.
Materialele distribuite au conținut informații privind prevederile:
* Legii nr. 60 / 1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu recomandări referitoare la comportamentul și obligațiile participanților la astfel de manifestări;
* Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cetățenii fiind informați cu privire la faptele care constituie contravenții și la consecințele nerespectării normelor de conviețuire socială și de ordine publică.
Activitățile de informare și prevenire au urmărit creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte în spațiul public, precum și prevenirea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică.
De asemenea, în cadrul Festivalului Peștelui și al competiției Brăila BRIDGE Half Marathon 2026, efective din cadrul Biroului Resurse Umane au desfășurat activități de informare și promovare a carierei militare, adresate în special tinerilor și persoanelor interesate de o carieră în Jandarmeria Română.
Acțiunile au vizat campania de recrutare pentru cele 850 de locuri disponibile pentru specialitatea Jandarmi în cadrul școlilor militare de subofițeri jandarmi:
* 450 de locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgășani;
* 400 de locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” – Fălticeni.
Tinerii interesați au fost informați cu privire la condițiile de recrutare, etapele procesului de admitere și perioada de înscriere, începută la 15 septembrie 2026, precum și cu privire la termenul-limită de 21 octombrie 2026 pentru transmiterea cererii și completarea dosarului de recrutare.
Prin prezența în teren, jandarmii brăileni au urmărit atât asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru participanții la evenimente, cât și prevenirea faptelor antisociale, informarea cetățenilor cu privire la prevederile legale și promovarea oportunităților de carieră în Jandarmeria Română.



















































