În perioada 5–11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea distragerii atenției în timpul conducerii autovehiculelor, în cadrul acțiunii ROADPOL „FOCUS ON THE ROAD”.
Activitățile au vizat, în principal, conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile generate de utilizarea telefonului mobil la volan, precum și verificarea respectării obligației de a purta centura de siguranță.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale, dintre care:
* 47 de sancțiuni pentru utilizarea telefonului mobil la volan;
* 91 de sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.
Polițiștii rutieri reamintesc faptul că atenția la volan este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Chiar și câteva secunde de neatenție pot avea consecințe grave.
Conduceți responsabil! Lăsați telefonul deoparte și utilizați centura de siguranță la fiecare deplasare. Siguranța începe cu alegerile fiecăruia dintre noi!




















































