La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea Kaufland, din cartierul Viziru, a avut loc un accident cu pagube materiale.
Polițiștii au stabilit că o femeie de 46 de ani, din Brăila, aflandu-se la volanul unui autoturism, la plecarea de pe loc din parcare, ar fi lovit geamurile din sticlă ale unei societăți comerciale.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
Aceasta va fi sancționată conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.