La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 221 a avut loc un accident rutier.
Din primele date se pare că, un bărbat de 43 de ani, din localitatea Cazasu, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 221, în localitatea de domiciliu, către sat Romanu, ar fi pierdut controlul direcției volanului, ar fi pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie de 49 de ani, din Brăila.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi șoferi și a unei minore de 13 ani, pasageră în autovehiculul condus de femeie, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
Bărbatul de 43 de ani nu a putut fi testat cu aparatul drugtest la fața locului din cauza stării de sănătate, acuzând o stare de rău din cauza unei afecțiuni cronice.
A fost testat ulterior, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


















































