Peste 260 de persoane legitimate
Activitățile desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în intervalul 17:00 – 01:00, in contextul acțiunii Blocada, au vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii din cadrul mai multor structuri ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila respectiv:
👮♂️ Biroul Ordine Publică
👮♂️Biroul Investigații Criminale
👮♂️Biroul Rutier
👮♂️Serviciul de Investigare a Criminalității Economice
👮♂️Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
👮♂️ Secția 2 de Poliție Rurală Brăila,
au desfășurat acțiuni specifice pe raza de competență.
Activitățile au urmărit prevenirea faptelor antisociale, reducerea riscului rutier și combaterea încălcărilor legislației în vigoare.
Astfel, au fost legitimate 👦🏻261 de persoane
🚗au fost controlate 184 de autovehicule;
➡️au fost efectuate 72 de testări cu aparatele din dotare
📋au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.000, dintre care două aplicate societăților comerciale din municipiu conform O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu suma totală de 72.000 lei.
Pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au dispus măsuri ferme împotriva conducătorilor auto care au încălcat normele legale și au pus în pericol ceilalți participanți la trafic.
Depistare în flagrant
La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Secția 1 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic, în localitatea de domiciliu, un autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, din comuna Gemenele.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*
Polițiștii brăileni vor continua acțiunile preventive și combative, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și reducerea riscurilor în trafic.
Cetățenii sunt încurajați să respecte legea și să sesizeze orice situație care poate afecta ordinea și siguranța comunității.


















































