Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, au desfășurat în zilele de 13 și 14 ianuarie activități informativ-preventive cu elevi ai Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu”. Peste 160 de copii din clasele primare au primit informații și recomandări cu privire la siguranța personală și siguranța pe internet, importanța cunoașterii modalităților de prevenire a discriminării și a violenței în școli, precum și a disparițiilor în rândul minorilor.
Demersurile preventive s-au desfășurat în cadrul proiectului “Setează siguranța copilului tău!”, proiect național de creștere a siguranței minorilor în era digitală, cu scopul promovării unei culturi a siguranței digitale în rândul familiilor cu copii, prin înțelegerea și schimbarea percepției asupra rolului instrumentelor tehnice de protecție și utilizarea aplicațiilor de control parental. Copiilor le-au fost explicate importanța și beneficiile utilizării acestor aplicații, factorii de risc la care pot fi expuși în momentul utilizării mediului online neinformați și nesupravegheați, fiind totodată atenționați asupra posibilelor consecințe și în mediul offline.
Informațiile transmise au vizat și programul educativ ,,Școala Siguranței Tedi”, inițiat de către Poliția Română și compania Maspex Romania, în parteneriat cu Ministerul Educației și implementat la nivel național. Programul are ca obiectiv transmiterea și asimilarea de către copii a informațiilor necesare pentru evitarea pericolelor la școală, pe stradă, acasă, la locul de joacă, sau atunci când sunt în mediul online. Participarea la program este gratuită și se realizează pe baza înscrierii cadrelor didactice pe site-ul www.scoalatedi.ro.
Prevenirea victimizării minorilor reprezintă o prioritate a I.P.J. Brăila, astfel, activitățile de prevenire vor fi intensificate, pentru o abordare integrată și unitară a acestui fenomen și pentru eficientizarea comunicării preventive în rândul elevilor.






















































