Astăzi, în jurul orei 18:16, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că la un autovehicul ce se deplasa pe DN22B, ar fi izbucnit un incendiu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autovehicul pe DN22B, km 6, dinspre Galați către Brăila, ar fi simțit în interiorul autoturismului miros de fum, ar fi coborât din autovehicul, moment în care acesta ar fi fost cuprins de flăcări.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În prezent se circulă alternativ pe un sens.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.




















































