Astăzi după-amiază, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu un polițist din cadrul Poliției Orașului Însurăței au acționat, conform atribuțiilor specifice, și au depistat în municipiul Galați, un tânăr de 21 de ani, din orașul Însurăței pe numele căruia Tribunalul Brăila a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
Din cercetările efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a reieșit că la data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16:00, acesta în timp ce se afla în pădurea Viișoara situată în extravilanul orașului Însurăței, ar fi iscat un conflict folosind un obiect contondent și ar fi agresat un alt tânăr de 27 de ani.
Tânărul a fost încarcerat în CRAP Brăila.