La data de 26 august a.c., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila cu sprijinul Biroului Ordine Publică și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în municipiul Brăila.
În urma punerii în executare a mandatului de percheziție domiciliară, la domiciliul unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Brăila, au fost descoperite și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală lungă tip pușcă, o armă neletală scurtă tip pistol, ambele din categoria celor supuse autorizării, 4 obiecte tăietor-înțepătoare, un cartuș letal precum și 228 de bucăți proiectile calibru 4,5 mm, deținute ilegal.
Deținerea ilegală a armelor reprezintă un risc major, cu potențial de a afecta grav ordinea publică, dar și integritatea fizică și securitatea cetățenilor.
Este esențial ca fiecare cetățean să fie conștient de responsabilitatea legală și morală ce derivă din manipularea și deținerea armelor, în special în afara normelor legale, și de consecințele asociate unor astfel de fapte.