peste 330 de persoane legitimate
infracțiune în flagrant constatată
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore, au fost: menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, creșterea gradului de siguranță rutieră.
În noaptea de 28 spre 29 martie a.c., în intervalul orar ⏰ 17:00 – 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au desfășurat razii pe raza de competență.
🎯 Scopul acțiunii a fost prevenirea tulburării ordinii și siguranței publice, combaterea faptelor antisociale comise în interiorul sau în zona adiacentă a agenților economici cu profil jocuri de noroc, bar, terase precum și prevenirea accidentelor rutiere.
📊 În urma activităților, polițiștii:
🧍♂️ au legitimat 334 de persoane
🚙 au controlat peste 230 de autovehicule
🏪 au verificat 19 societăți comerciale
🥃 au testat 128 persoane cu aparatele etilotest și drugtest, în cazul unui șofer rezultatul fiind de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
🚫Acesta a fost oprit din a mai circula pe drumurile publice.
💸 Au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 18.500 de lei.
❕ Infracțiune constatată la regimul rutier:
⏱️ În jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Brăila au depistat pe raza localității de domiciliu, un tânăr de 19 ani, din localitatea Movila-Miresii, în timp ce conducea un moped.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis si conducerea unui vehicul neînmatriculat.
*
📢 Polițiștii brăileni vor continua acțiunile preventive și combative pentru:
✔️ menținerea unui climat de siguranță publică
✔️ descurajarea faptelor antisociale
🙏 Vă mulțumim pentru sprijin și vă încurajăm să rămâneți vigilenți, semnalând orice situație care ar putea pune în pericol comunitatea.













































