La data de 13 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 16 ani din Brăila, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, complicitate la tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă la tâlhărie.
În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, în perioada 10-13 octombrie a.c., tânărul ar fi sustras mai multe bunuri din autoturisme ce se aflau parcate în municipiul Brăila, profitând de faptul că portierele acestora ar fi fost neasigurate. De asemenea, tânărul ar fi înmânat un card bancar ce ar fi fost sustras în circumstanțele anterior menționate, unei alte persoane, care ar fi încercat realizarea unei tranzacții bancare.
Totodată, la data de 9 noiembrie a.c., tânărul, prin întrebuințarea de amenințări și violențe fizice, ar fi încercat să sustragă bani din posesia unei persoane, în timp ce se afla pe Bulevardul A.I.Cuza din municipiu.
Astăzi, 13 noiembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă față de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.















































