La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 28 de ani, din Brăila, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsirea de libertate în mod ilegal.
În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, în perioada 5-6 decembrie a.c., tânărul ar fi ținut-o cu forța pe fosta sa prietenă, o tânără de 23 de ani, într-un apartament din municipiul Brăila și prin întrebuințarea de violențe și amenințări ar fi întreținut mai multe raporturi și acte sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale.
La data de 8 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus măsura arestării preventive față de tânărul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.





















































