În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pe raza județului Brăila, având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
📋În cadrul activităților desfășurate:
– 25 de obiective asigurate cu pază au fost controlate;
– 21 de agenți de securitate au fost verificați și instruiți;
– 4 echipaje private de intervenție au fost verificate.
⚖️Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 lei, dintre care:
– 3 sancțiuni conform Legii nr. 333/2003 republicată privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor;
– 2 sancțiuni conform H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 republicată.
Dintre abaterile constatate și sancționate, exemplificăm:
– Un agent de securitate din cadrul unei societăți specializate de pază a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 333/2003 republicată, după ce a fost surprins în timp ce executa serviciul de pază fără a respecta consemnul general și particular al postului.
– Un alt agent de securitate a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 333/2003 republicată, fiind identificat în serviciu fără a purta mijloacele de autoapărare din dotare.
🔎Totodată, în urma controalelor efectuate asupra modului de organizare și executare a serviciilor de pază, au fost aplicate sancțiuni contravenționale unor societăți pentru nerespectarea obligațiilor legale, conform conform H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 republicată. printre care:
– neavizarea de Poliție a regulamentului de organizare și funcționare a dispeceratului,
– neefectuarea controalelor asupra dispozitivului de pază cel puțin o dată pe schimb;
– neasigurarea pazei transportului de valori cu cel puțin trei agenți de pază.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila reafirmă importanța respectării obligațiilor legale în domeniul pazei și securității, în vederea creșterii gradului de siguranță.




















































