🚓🚔În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., în intervalul orar 17.00–01.00, polițiști ai Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier, Biroului Investigații Criminale, Biroului Proximitate, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat o acțiune de tip razie în municipiu.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, verificarea respectării legislației rutiere, precum și descurajarea comportamentelor cu potențial infracțional, prin controale efectuate în zona agenților economici cu profil bar/terasă și jocuri de noroc și organizarea de filtre rutiere.
📊În cadrul acțiunii au fost legitimate 171 de persoane și au fost controlate 129 de autovehicule, fiind verificați totodată 8 agenți economici.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 7.400 de lei, fiind reținute 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
De asemenea, au fost efectuate 136 de testări cu aparatele din dotare.
🚩Acțiunea a contribuit la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Brăila.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, precum și menținerea unui climat de respectare a normelor legale în vigoare.



















































