Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 48 de ore au fost: menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 23 de acțiuni și au intervenit la 117 evenimente, dintre care 99 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 221 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 136.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, 17 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, 6 certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
*
DEPISTARE ÎN FLAGRANT A POLIȚIȘTILOR
În cadrul acțiunilor, la data de 17 august a.c., în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe DJ203, în afara localității Brateșu Vechi și era condus de un bărbat de 37 de ani, din localitatea Jugureanu.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică și prezenta un limbaj incoerent, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.















































