▪️ Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, prin Serviciul Rutier și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu Serviciul de Probațiune Brăila, a desfășurat activități informativ-preventive dedicate siguranței rutiere.
Activitățile s-au adresat persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune, cu scopul de a preveni implicarea acestora în noi evenimente rutiere și de a contribui la reintegrarea lor.
▪️Evenimentul a avut loc la Biblioteca „Panait Istrati” din Brăila, unde polițiștii rutieri, polițiștii de prevenire și consilierii de probațiune au discutat despre:
– riscurile conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise;
– legislația rutieră și consecințele legale;
– efectele medicale, psihologice și sociale ale consumului;
– prevenirea accidentelor rutiere.
Participanților le-au fost prezentate aparatele utilizate de polițiști în activitățile operative:
– aparatul DrugTest – care indică prezența substanțelor psihoactive în corp;
– aparatul Alcotest – pentru identificarea prezenței alcoolului în aerul expirat.
Pentru o experiență cât mai realistă, polițiștii au folosit ochelari speciali care simulează:
– efectele unei alcoolemii de 1,3 g/l alcool pur în sânge;
– efectele consumului de substanțe psihoactive.
Participanții au fost provocați să parcurgă un traseu cu obstacole:
– inițial în condiții normale;
– iar ulterior purtând ochelarii speciali.
Astfel, aceștia au putut experimenta:
– vederea dublă;
– pierderea echilibrului;
– coordonarea deficitară a mișcărilor;
– aprecierea greșită a distanțelor.
▪️Totodată, au fost prezentate materiale video privind consecințele unor comportamente periculoase în trafic:
– viteza excesivă;
– consumul de alcool sau droguri;
– nepurtarea centurii de siguranță;
– neacordarea priorității pietonilor;
– neatenția la volan.
Participanților le-au fost reamintite principalele reguli de circulație și cele mai importante modificări legislative privind siguranța rutieră, inclusiv:
– Legea „Anastasia”;
– sistemele e-SIGUR și e-SAR;
– noile reglementări din domeniul circulației rutiere.
▪️ Scopul activităților a fost prevenirea accidentelor rutiere, creșterea gradului de responsabilitate în trafic, menținerea disciplinei rutiere și prevenirea infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice.
▪️ Siguranța în trafic depinde de fiecare dintre noi!
Alege responsabil. Nu conduce sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.















































