Jandarmii brăileni, alături de dumneavoastră la Festivalul Peștelui – ediția a VII-a
În perioada 18–20 septembrie 2026, în zona Esplanadei și Falezei Dunării din municipiul Brăila, se desfășoară cea de-a VII-a ediție a Festivalului Peștelui, eveniment care va reuni un număr important de participanți.
Pentru ca acest eveniment să se desfășoare într-un climat de ordine și siguranță, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila va asigura, pe întreaga perioadă, măsurile de ordine și siguranță publică în zona târgului tradițional, precum și în zona scenei, unde vor avea loc spectacole.
Jandarmii brăileni vor fi prezenți în teren pentru sprijinirea și îndrumarea participanților, pentru soluționarea solicitărilor acestora și pentru intervenția promptă în situațiile care pot afecta ordinea și liniștea publică.


















































